"...Dumnezeu ne-a lăsat pe acest pământ să-L iubim şi să-L slăvim..."
Valea Rea era acoperită de o mantie de întuneric,nu se puteau zări decât sute de făclii aprinse.Cu inima plină de bucurie,sătenii se intorceau de la biserică,după slujba de Înviere.
Luminile erau înghiţite rând pe rând de întuneric,căci oamenii,odată ajunşi acasă stingeau lumânarile pe tocul uşii,făcând semnul crucii.
-Hristos A Înviat,Ancuţo!
-Adevărat A Înviat,ţaţă Leano!
Ancuţa,fata hangiului Manolache era frumoasă şi la chip şi la trup.Poate nu era cea mai frumoasă,dar nevinovăţia ochilor ei mari şi verzi şi roşeaţa feciorelnică a buzelor ei te înduioşau.În straiele ei de sărbătoare se întorcea de biserică,cu sufletul mai aproape de Dumnezeu.
În drum spre casa părintească pe uliţa cea maire a satului,liniştea fu cutremurată de un ţipăt prelungit.Cuprinsă de o nelinişte,fata grăbi pasul,fără să privească în urmă...
Ziua de Paşte din acel an avea să fie o zi blestemată.Ancuţa încă înspăimântată avea în suflet o presimţire rea.Odată cu ivirea zorilor,destinul fetei avea să se schimbe pentru totdeauna.Ajunsă acasă,Ancuţa încercă să-şi risipească gândurile negre,dar se afundă tot mai rău în incertitudine,zărind cămaşa de sărbătoare a tatălui ei,pătată de sânge.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu